sfere de lumina

Photobucket

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Alt mod de a vedea lumea

DESPRE SINELE SUPERIOR Articol scris de: Prof. Dr. Asoka Selvarajah
Fiecare dintre noi este conectat cu Divinul.
Sinele nostru Superior depăşeşte cu mult intelegerea pe care o avem noi , prin mintea noastră conştientă. Aceasta este puterea pe care au accesat-o toate geniile şi toţi invăţaţii din istorie. Deasemenea este şi locul în care se produc miracolele şi toată magia din viaţa noastră. Iată în continuare şapte paşi pentru a ajunge să vă contactaţi Sinele Superior.
1. Credinţa şi Aşteptarea:
Transformaţi-vă modul de a vedea lumea!
Primul pas este SĂ CREZI că ai un Sine Superior cu care să poţi stabili o comunicare!
Apoi, in fiecare zi să te aştepţi ca această comunicare să se imbunătăţească, pe masură ce tu te concentrezi cu sarguinţă pe dezvoltarea interioară. Fără aceste două cerinţe esenţiale, este greu sa obţii ceva in viaţă, chiar şi la nivel fizic.
Pentru creşterea interioară, aceste doua calităţi sunt de bază.
Aşa că stabileşte-ţi ca SCOP să reuşeşti să-ţi contactezi Sinele Înalt , revino asupra acestui scop zilnic, şi mentine-ţi dorinţa cu hotărâre până când succesul e de partea ta.
Suntem crescuţi iniţial cu o perspectivă materialistă asupra lumii care neglijează rolul Spiritului.
Pentru a stabili o legatura strânsă cu tarâmurile spirituale, e nevoie ca intreaga noastră fiinţă conştientă şi subconştientă- să fie adecvata SCOPului nostru.
În orice activitate majoră trebuie să stabiliţi întâi regulile jocului şi modul în care se va juca.
La fel este şi cu contactarea Sinelui Superior.
De aceea cautaţi scrieri sau invăţături care sa va extinda inţelegerea Universului ca fiind în mod fundamental un tărâm al Conştiinţei şi al Minţii.
2. Singurătate şi Meditaţie
În mod regulat faceţi-vă timp pentru voi, când să fiţi complet singuri.
De preferat într-un loc liniştit.
Doar staţi în linişte, fără nici un fel de aşteptări.
  Vă veţi simţi destul de neconfortabil şi de ciudat, la început .
Insistaţi,
Daţi timp şi loc pentru ca vocea interioară să se poată face auzită.
Şi o veţi auzi ori in timpul acela de tăcere , ori mai târziu, în cursul zilei.
Un moment de sincronicitate se va produce; cineva vă va spune exact ce aveţi nevoie să auziţi sau veţi avea o revelaţie fulgeratoare.
Toate geniile din istorie şi-au gasit timp să stea singuri, în linişte absolută.
Şi tu ar trebui să o faci.
În timpul meditaţiei lucraţi ca să vă disciplinaţi mintea şi să reduceţi la tăcere sporovăiala permanentă care intervine în mod constant.
Creaţi un vas pur pe care să îl umple Sinele Superior.
Urmariea propriei respiraţii este o disciplină de meditaţie excelentă, la fel ca şi concentrarea asupra flăcării unei lumânări.
Sau puteţi vizualiza o minge de lumină aurie in plexul solar care vă inundă întregul trup cu energie şi vindecare.
Sunt multe practici pe care le puteţi studia şi folosi.
3. Jurnal
Tineţi un jurnal cu trăirile, emoţiile, visele şi intuiţile pe care le aveţi zilnic. Asta vă v-a ajuta să intraţi in contact mai strâns cu profunzimile intuiţiei interioare.
Aici puteţi să puneţi întrebări Sinelui Superior şi apoi să notaţi orice răspuns sau intuiţie primiţi.
Daca faceţi lucrul acesta cu regularitate , având credinţă şi aşteptări pozitive, veţi primi cu siguranţă raspunsurile de care aveţi nevoie.
4. Dialogul interior
Purtaţi un dialog interior cu Sinele Superior. Pentru urmatoarele 40 de zile, hotărâţi-vă să fiţi în legatură cu acesta pe parcursul intregii zile.
Spuneţi-i :
Ştiu că eşti acolo şi aş vrea să te cunosc şi să îţi acord atenţia cuvenită.
Te rog, incepe să îmi vorbeşti şi ghidează-mi viaţa.
Evitaţi să vă îngrijoraţi că la început dialogul se va desfăşura doar într-un singur sens.
Amintiţi-vă că  aţi mai comunicat acum ceva decenii!
Are să vă ia un pic de timp să îndepărtaţi pânzele de paianjen !
Continuaţi cu acest dialog interior ca şi când aţi vorbi unui prieten: palavragind, punând întrebari, împărtaşindu-vă speranţele şi apoi incepeţi să ascultaţi raspunsurile.
Vor veni, fiţi siguri!
5. Lecţii de viaţă
Priviţi viaţa ca pe o şcoală a misterelor.
Credeţi că întreaga voastră existenţă – evenimentele, situaţiile şi oamenii-
au fost structurate CU precizie pentru a vă învaţa exact ceea ce trebuie să ştiţi in acest moment.
Abordaţi viaţa ca şi când intreaga creaţie conspiră pentru a vă face bine vouă!
Ori de cate ori se întâmplă ceva în viaţa voastră, de bine sau de rau, intrebaţi-va care e lecţia de invaţat de aici.
Chiar şi personajele şi situaţiile mai neplăcute au fost in mod deliberat puse in calea voastră, ca o provocare care să vă ajute să vă dezvoltaţi.
Când începeţi să vedeţi viaţa ca pe o piesă în care voi jucati rolul principal, atunci şi rolul Sinelui Superior va deveni din ce in ce mai evident in viaţa voastră.
Notaţi-vă descoperirile in jurnal.
6. Vise
Aşteptaţi-vă ca Sinele Superior să vă vorbeasca în vise.
Înainte de a merge la culcare, faceţi câteva mişcări de gimnastica: întinderi, aplecări ca să vă relaxaţi total corpul.
Puneţi Sinelui Superior o intrebare şi aşteptaţi-vă să primiţi răspunsul in vis. Când vă treziţi, amintiţi-vă tot ce puteţi din visele voastre şi scrieţi in jurnal. Daca vă este greu să vă amintiţi visele,  necesita ceva timp si perseverena, şi vă veţi aminti.
Cu toate acestea, cu răbdare, veţi începe să vă amintiţi visele ŞI să primiţi răspunsurile de la Sinele Superior
7. Constientizare/ Atentie
Concentraţi-vă din ceîin ce mai mult pe clipa prezentă, pe ACUM.
Cand mancaţi, fiţi conştienţi de ce mâncaţi.
Singurul moment real este cel de acum – trecutul e pentru vecie dus, iar viitorul va veni.
 De aceea, lucraţi pentru a vă curaţa mintea de griji, iluzii şi extrapolări. Alungaţi forfota mentala şi creaţi spatiu pentru a fi umplut de Sinele Superior.  Răbdarea este catalizatorul progresului !
Amintiţi-vă că se poate să vă fi petrecut întreaga viaţă complet separat de Sinele Superior.
 De aceea vă va lua ceva timp să învăţaţi cum să restabilţti legatura.
Orice lucru important, care merită a fi facut, necesită timp şi antrenament. Fiţi vigilenti şi practicaţi ce işapte paşi zilnic şi veţi primi răspunsurile de care aveţi nevoie.
AMINTIŢI-VĂ :  Sinele Superior vrea sa fie in contact permanent cu voi.
De fapt, chiar şi numai a vorbi de el ca de ceva diferit de voi, este un lucru contradictoriu.
Sinele Superior, de fapt, sunteţi voi ! Voi cei adevaraţi. Aşa că, luaţi legătura

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu